Pentru că de fapt nu știu să definesc în cuvinte ce este iubirea…Pentru că trebuie totusi sa-ti raspund la aceasta intrebare… Pentru că și eu sunt curios și nu mă pot abține, sa vad ce-mi dicteaza sufletul si mintea sa astern pe hartie…In cateva cuvinte am sa incerc sa-ti explic incat sa ma si intelegi…

IubireaEste atunci când dăruiești necondiționat și îți pasă de cel de lângă tine…Când poți pune, în mod autentic, binele lui mai presus de egoismul personal si asta fără să ai senzația că te pierzi sau te risipești sau aluneci în jos…Când nu simți nevoia să-l îngrădești și să-l limitezi, când îl accepți chiar dacă nu-l înțelegi…Când nu vrei să-l schimbi, nici măcar în mod subtil…

IubireaEste atunci când îndrăznești să-i expui celui ce-l iubești vulnerabilitățiile tale, știind că el niciodată nu te va răni…Când îl lași să ți se cuibărească în suflet, să cerceteze toate cotloanele, toate potecile labirintului tău interior…Când nici măcar în gând, nu e nimic rău ori critic la adresa celuilalt…Cu siguranță este iubire atunci când crezi în cel de lângă tine…Când știi că cel iubit este un om ca și tine și este supus greșelii…Când vrei să-i fie bine, chiar și fără tine în ecuație…Când te întâlnești în punctele cele mai profunde și asta nu neaparat legat de anumite preferințe culinare, muzicale, etc…

Iubirea…Este adevărată atunci când ți-o asumi…Când o trăiești în realitate și nu în întuneric…Când lupți pentru ea, când nu te dezici și n-o vinzi pentru 13 arginți…Când nu ai nevoie de o mie de cuvinte pentru a-i spune celuilalt că-l iubești…Când îți este suficient să-l privești și sa-i prinzi mâna în a ta…Când nu simți nevoia să-i închini ode ori versuri exagerat demonstrative, parcă pentru a te convinge pe tine mai întâi că probabil iubești…Când îți este bine și tăcând lângă cel ce-l iubești, fiind vorba de tăceri pline de conținut…Când te implici cu toată ființa și îți asumi responsabilitatea ei…Când ești compatibil în minte și suflet. Iar în iubirea dintre un bărbat și o femeie, când nu limitezi cunoașterea doar la atingere fizică….Dragostea se face și nu este o simplă împerechere…Și aici, este valabil principiul dăruirii…

561915_477487205625285_715787506_nIubirea…Este atunci când îl simți pe celălalt și comunici total și prin atingeri…Când nu uiți să te joci…Când ești umăr în umăr și mergi mână în mână în aceeași direcție…Când vorbele ți le susții prin fapte…Când simți că te îmbogățești cu cel de lângă tine, iar el simte la fel…Când construiești împreună…Când plămădești o altă viață…Când nu îl folosești pe celălalt pentru interese personale…Când nu-l manipulezi și nu-l minți…Când îl respecți și îl asculți…Când simți că tot ceea ce trăiești este plin de demnitate, de firesc, este pur și simplu, complex și adânc…

IubireaEste atunci când nu trădezi…Când în dreapta ori în stânga ta, chiar e cineva care ți-e sprijin, reazăm, zâmbet, suport, împlinire…Când crești alături de celălalt, chiar dacă în ritm diferit…Când nu ești în competiție ci în completare cu cel iubit..Când te simți în siguranță.