RSS

Cine Spune Că Sexul Nu Contează Minte!

1452358792558

Pe bune, chiar contează sexul – şi pentru bărbat, dar şi pentru femeie. Oricât de mult am crede în poveştile de iubire pe care le citim ori vedem în telenovelele americane, sufletul, la un moment dat, se satură de atâta ciocolată. Începe să-şi dorească şi puţină mişcare, cât să dea jos kilogramele aduse de atâtea vorbe frumoase şoptite şi fapte ce demonstrează, în mod ireproşabil, iubirea unui bărbat pentru femeia de lângă.

single

Deşi, nu mi-l atribui drept model pe Tudor Chirilă, din motive subiective, are dreptatea lui când spune că o femeie are nevoie de protecţie, tandreţe şi penis. Ştiu că sunt multe domnişoare care visează cu ochii larg deschişi, care vor vorbe frumoase, fapte demne de iubirea pe care o poartă bărbatului de lângă – nu este nimic rău în asta. Dar, dragile mele, n-aveţi nevoie şi de sex?

7

Când faceţi sex (îl puteţi numi dragoste dacă sexul vi se pare că nu implică iubire) nu vă simţiţi fericite, liniştite, relaxate, golite de temeri, frici şi griji cotidiene? Poate că aveţi nevoie de sex în proporţie mai mică decât de un bărbat care să vă merite, un bărbat mişto, cu principii mişto, cu bun simţ şi cu mult respect faţă de voi, dar nu puteţi nega că sexul vă este indiferent.

10

 

Dacă-ţi dă totul, dar nu şi nopţi în care să transpiri, să strângi cearşaful în pumn, să gemi de plăcere, ce spui? Înţeleg că treci sexul pe plan secund şi nu cred că greşeşti, dar, draga mea, ce spui dacă ai lângă tine un bărbat care nu-ţi oferă câtuşi de puţin şi partea fizică a iubirii?

Îţi aştept răspunsul, nu este o întrebare retorică.

Hai să nu mai aberăm, să nu mai transformăm viaţa în poveşti cu prinţi şi prinţese, să nu mai folosim argumentul că doar sufletul contează. Nu de alta, dar nu cred că strică un orgasm – de oricare ar fi el.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 22, 2017 în Fantezii Erotice

 

Nu Orice Limbă Dată O Poți Numi Sex Oral

188053196eacfcc859d35d7647611132

Între picioarele unei femei, să intri pregătit. Când ajungi acolo, să ai idee despre ce anume trebuie să faci. Nu orice limbă este sex oral, nu orice dat din fund este futut de calitate. Îți spun din proprie experiență.

Când îi ajungi între picioare, decis fiind s-o satifaci, să te înarmezi cu răbdare și persevernță. N-ajunge cu una, cu două, la orgasm și-o știi și tu. Rămâi acolo cât este nevoie. Mai exact, până când îți simți femeia umedă și tremurândă. Nu te grăbi dacă nu e cazul, căci în sex este ca-n viață – graba strică treaba.12798854_1715297288727314_5873912643757684280_n

Gândește-te că o iubești, așadar nu merită ea tot ce-i mai bun? Nu merită ea s-o lingi ca la carte și să v-o trageți după manual? Eu cred că merită, doar e femeia pe care o iubești cu toată ființa ta, iar tu ești bărbatul pe care și-l dorește pentru restul vieții. Fiți atenți și-n pat, nu doar în viața de zi cu zi. Condimentează buna purtare de peste zi cu o noapte în care treci dincolo de orice barieră pentru a o satisface.

Împlinește-i dorințele, fanteziile, nebuniile! Când terminați, cel mai fain moment este atunci când vezi pe chipul femeii iubite un zâmbet de satisfacție, de mulțumire, de iubire. Fii bărbatul care o iubește și-o fute ca niciunul dintre cei pe care i-a avut! Fii bărbatul vieții ei dacă asta îți dorești! Te asigur că totul îți va fi întors înapoi de către femeia de alături – am observat că o femeie care-și iubește bărbatul nu rămâne niciodată datoare.

images

Să nu neglijezi în niciun caz aspectele de după lăsarea serii. Poate că nu au forța să decidă o relație, dar, cu siguranță, au forța de a vă face mai puțin fericiți. O iubire puternică și-un sex bun pot lega pe veci doi oameni.

index

Și, în fond și la urma urmei, de ce să nu aveți parte de totul la un nivel cât mai înalt?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 22, 2017 în Socio Politic

 

Pentru Ea, Merită Să Lupți Cum Stii Mai Bine!

14391022_1744896432442858_5227036680486451906_n

Bărbații se luptă. Din diverse motive, dar, unul dintre cele mai importante, este femeia care le este alături. Și, în primul rând, bate-te cu tine.

Luptă-te să devii un bărbat responsabil, care-și asumă greșelile și știe să-și revendice tăcut meritele. Știu că-i greu, dar bate-te să înveți să-ți ceri scuze.

Luptă-te să devii un bărbat sincer, care nu vede minciuna ca fiind șmecherie.

Luptă-te să devii un bărbat bogat intelectual și material. Dacă ai minte, vei știi să nu risipești banii pe femei care doar asta caută.

Luptă-te să devii un bărbat dur cu lumea, dar sensibil cu ea. Femeia trebuie ținută în palmă și uneori pe ghipi cât să nu se plictisească, dar niciodată-n injurii și pumni.

Să lupți să devii un bărbat bun pentru conviețuit, nu doar unul bun pentru sex.

La fel să faci și pentru lucrurile în care crezi cu adevărat, pentru oamenii importanți din viața ta, pentru a păstra ceea ce iubești lângă tine. Luptă-te să-ți scoți din vocabular cuvântul ”nu pot” – nu există ”nu pot” când ai obținut bogăția intelectuală de care am scris mai sus.

Luptă-te pentru a obține ceea ce vrei, ceea ce meriți, ceea ce-i al tău. Cu tine, cu alți bărbați. Poate că vei părea asemenea unui șmecheraș de cartier, dar, ține minte, scopul tău față de al celui din colțul blocului diferă radical.

Să lupți pentru femeia de lângă tine! Să devii mai bun pe zi ce trece și arată-i că ești tot ce are nevoie, astfel nu-i dai motive să te lase pentru alții mai bătăioși. Luptă-te pentru devotament, căci știu că-n gena noastră infidelitatea este mai pregnantă. Tind să cred că avem momente de superficialitate mai des decât femeile.

Să știi că, de cele mai multe ori, lupta nu va fi una fizică. Rareori vei fi pus față în față cu un alt bărbat și obligat să-ți sufleci mânecile cămășii și să ataci ori să contraataci. Niciodată n-o numi apărare, căci ceea ce-i de apărat trebuie apărat doar față de tine.

Și, nu în ultimul rând, să lupți cu tine să devii cea mai bună varianta a ta!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 19, 2017 în Socio Politic

 

Sărut-o Pe Frunte, Ia-o In Brațe, Plesnește-o Peste Fese, Iubeste-o

superthumb

Să te grăbești să ajungi acasă, dar în drumul tău spre apartamentul vostru, să te oprești să-i iei un buchet de flori. Știi că ea mai are nevoie, din când în când, și de atenție din partea ta. Și știi că trandafirii roșii sunt florile ei preferate. Ah, și te mai oprești la magazinul din cartier să-i iei ciocolata preferată. Să o săruți pe frunte când ajungi acasă. S-o iei în brațe și să-i șoptești că ți-a lipsit. S-o plensnești peste fund, așa în joacă, fără vreo tentă sexuală în spate. Doar o iubești, nu?

sex1

Femeile au nevoie de bărbați frumoși. De bărbați așa, ca pâinea caldă. De bărbați care să le sărute pe frunte atunci când se simt vulnerabile și să le ia în brațe în astfel de momente. De bărbați care să le întrebe cum le-a fost ziua, nu doar dacă vor să facă sex noaptea. De bărbați puternici și nu pentru că au fost la sală în ultimul an, ci pentru că așa și-au construit caracterul în ultimii ani. Au nevoie de bărbați care să le fută doar trupurile, nu și sufletele. De bărbați care se grăbesc să le termine, nu să se termine. De bărbați care să le încingă sinapsele, la fel de bine cum le încing trupurile în miez de noapte. Asta cred că ar trebui să înțelegi, drag bărbat.

Și degeaba o strigi „iubito” dacă n-o faci să se simtă iubită. Degeaba o alinți cu „draga mea” dacă ea se simte a nimănui. Degeaba îi vorbești frumos dacă sunt doar vorbe goale. Degeaba îi spui „te iubesc” dacă faptele nu îți susțin vorbele.

IMG_230975066502940

Hai, du-te acasă, sărut-o pe frunte, ia-o în Brațe și iubiți-vă ca-n prima zi!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 16, 2017 în Cuvinte Din Suflet

 

Ai Fute-o… În Orice Moment Al Zilei…În Orice Loc…În Orice Poziție

Te-aș fute. În orice moment al zilei. În orice loc. În orice poziție. Ți-aș rupe hainele de pe tine, chiar dacă sunt cele preferate, pentru că nu am răbdare să ți le scot. Îți cumpăr altele mâine. Promit. Crezi că la desfactul nasturilor ori fermoarului îmi stă mie capul în acele moment? Nu! Îmi stă capul la cum am să te pun capră, în duș, și-am să te penetrez adânc. Îmi stă capul la cum te voi arunca pe pat și am să îți pun picioarele pe umerii mei, pentru ca mai apoi să … te fut. La astea-mi stă mie capul în astfel de momente, nu la cum să te dezbrac elegant, fără a-ți strica ceva.OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Știi, mă amuzi când îmi spui că ar trebui să slăbești. Mă amuzi pentru că te înșeli. Îți spun eu, cel care te privește de la spate când te unduiești. Ești cum trebuie. Ești fix așa cum își dorește un bărbat să arate femeia din fața lui. Fundul rotunjit și ferm, numai bun de a fi pălmuit, din când în când. Șoldurile frumos conturate, fiind un adevărat preludiu pentru fesele ce-mi ating ritmic bazinul când ți-o trag pe la spate. Sânii rotunzi, fermi, numai buni de a fi strânși în palme.  Oh, da, și părul! Părul tău negru și lung, de care îmi place să te trag când lucrurile devin prea … fierbinți. Așadar, nu mai vorbi prostii, iubito! Ești ceea ce-mi doresc.

1

Da, te-aș fute, încât să uiți cum te cheamă. Îmi voi da silința să se întâmple asta. Îmi place când tremuri de plăcere în timpul jocului dintre degetele mele și clitorisul tău. Și îmi place când îmi spui șoptit să ți-o bag, că nu mai poți.

9

Poate că dacă aș fi pictor, ți-aș face o galerie cu picturi care te surprind în astfel de ipostaze. Și n-aș lăsa pe nimeni să te vadă, pentru că știi și tu, sunt un egoist și jumătate când vine vorba de tine. Nici când mi-ai propus să o implicăm și pe prietena ta în jocul ăsta n-am acceptat. Chiar dacă, probabil, este visul oricărui bărbat un astfel de menage a trois. Pe ea aș fi lăsat-o rece, în timp ce eram ocupat doar cu tine. Atât de egoist pot fi.

10

Așadar, te-aș iubi oricând. Și de futut la fel. 🙂

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 9, 2017 în Fantezii Erotice

 
Galerie

Nu-ti Face Femeia Sa Tremure De Frica.. Fa-o Sa Tremure De Placere…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Mai 26, 2017 în Poze xxx

 

Povestea Cavalerului Fără Cap Care Bântuie România

Povestea Cavalerului Fără Cap Care Bântuie România

Acum un sfert de secol, pe 24 decembrie, pe la prânz, se rupsese din cer prima zăpadă. Fulgii se balansau albi deasupra României pentru a ateriza roşii pe asfaltul din cartierul Drumul Taberei din Bucureşti, înmuindu-se în bălţi prelungi de sânge.

Acolo, în poarta Ministerului Apărării Naţionale, opt bărbaţi îmbrăcaţi în uniforme militare zăceau întinşi pe caldarâm, ciuruiţi de gloanţe. O mie de gură cască se strânseseră în jurul lor ca la circ. Unii, în batjocură, stingeau ţigara de trupurile inerte, alţii scuipau, dar cei mai mulţi doar înjurau:

„Fi-r-eaţ’ ai dreacu de terorişti!”
„Ia uite la ăsta, dom ‘le, ce mutră are, ăsta nu era român, dom’le. Banditul!”

„Banditul” era însă român şi nimeni de acolo, din stradă, nu ştia cu adevărat cum a murit cu câteva ore în urmă. Numele lui: locotenent colonel Gheorghe Trosca. La fel cum nimeni de acolo nu ştia că cel care pusese la cale lichidarea lui era un moş străveziu, care îşi odihnea cu calm oasele pe scaunul ministrului Apărării, în clădirea de lângă. Numele lui: general Nicolae Militaru. Între cel mort de afară şi cel viu dinăuntru existaseră în trecut mai multe legături misterioase.

Cu 11 ani în urmă, generalul Nicolae Militaru conducea Armata a II-a a Republicii Socialiste România şi era în plin avânt al carierei. Era însă un trădător şi avea să fie descoperit în scurt timp. Fusese cumpărat de serviciul de spionaj sovietic şi lucra de zor pentru ruşi. Numai că toată povestea a fost mirosită la timp de spionii români din unitatea specială Anti KGB. Cel care a condus operaţiunea de contra-spionaj era tânărul Gheorghe Trosca. În urma raportului său, Ceauşescu l-a scos pe Militaru din Armată şi l-a umilit, adică i-a dat un post de funcţionar la un minister civil. Un ditamai generalul care condusese sute de mii de soldaţi ajunsese rob hârţoagelor într-un birou prea strâmt pentru mantaua lui.

Trosca în schimb a fost avansat până a ajuns şef de Stat Major în cadrul trupelor de elită ale Securităţii: Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA). Aici l-a prins ziua de 24 decembrie 1989. Cazul lui Militaru era ştiut de generalii de la vârful armatei de atunci. „Militaru era un tip căruia îi plăcea armata pentru că îl reprezenta în altă ipostază decât cea adevărată: de analfabet cules de pe aici de sovietici şi făcut agentul lor în România”, spunea despre el ultimul ministru comunist al apărării, Victor Atanasie Stănculescu.

Nicolae Militaru a trebuit să se descurce cum a putut timp de 11 ani cu ştampila de terorist. Avusese însă noroc. Ceauşescu l-ar fi executat pe loc, dacă asta nu ar fi atras prea mult atenţia sovieticilor asupra sa. Dar soarta lui Nicolae Militaru avea să îi surâdă din nou, tocmai atunci când i-a surâs cu generozitate întregii Românii. Ceauşescu a fost înlăturat de la putere, iar Ion Iliescu l-a reactivat pe Militaru, numindu-l şef peste Ministerul Apărării. A intrat în studiourile televiziunii române cu pieptul în faţă şi a luat poziţia de erou în faţa camerelor de filmat. A dat vorbire următorului anunţ și a călcat limba română sub şenilele limbii de lemn.

„Stimaţi concetăţeni. Nu puteam să stau deoparte în asemenea momente şi după asemenea crimă care s-a săvârşit în Republica Socialistă România. Îmi pare rău, nespus de rău, că în această crimă a fost atrasă şi Armata Română. Opriţi măcelul, daţi ordine, opriţi măcelul, dacă s-a făcut crima până acuma, opriţi-o, indiferent (sic!) ce s-ar întâmpla, nu mai trageţi!”

La doar o zi după acest apel la oprirea măcelului, generalul Militaru avea să fie arhitectul celui mai bine mascat măcel comis de soldaţi asupra soldaţilor, măcel în care avea să piară tocmai duşmanul lui numărul unu: Gheorghe Trosca.

23 decembrie 1989. Nicolae Militaru se mutase în biroul din Ministerul Apărării Naţionale. Curajosul om de armată, bravul general Militaru chemase să-i apere clădirea în care lucra atât de multe trupe, încât soldaţii se călcau în picioare din lipsă de spaţiu. O singură clădire era vegheată de jur împrejur de 2 200 de soldaţi, 63 de tancuri și 50 de transportoare blindate. Mai exact, conform unui raport al procuraturii militare, erau acolo atâtea trupe în jurul unei clădiri, că puteai să acoperi în caz de război un front de 55 de kilometri. Şi totuşi, Militaru a considerat că nu e suficient şi a cerut ca trupe conduse de colonelul Trosca să vină de îndată să îl scape de duşmani. Pretextul era că nişte terorişti s-ar fi ascuns în blocurile de vizavi. Ordinul avea totuşi o logică: cu teroriştii trebuia să lupte anti-teroriştii, profesionişti special pregătiţi să opereze în condiţile în care inamicul stă ascuns printre potenţiale ţinte inocente.

Trosca şi-a făcut datoria şi a plecat imediat la drum însoţit de o trupă de zece uslaşi în două A.B.I, nişte maşini de teren ARO modificate şi dotate cu un blindaj uşor. Înregistrările radio de atunci îi surprind vocea lui Trosca în timp ce se îndrepta cu toată viteza spre Minister. De la dispecerat primise noi instrucţiuni. Trebuia să ia pe traseu un domn Ionescu:

Dispecerat: Să opriţi la staţia de metrou Armata Poporului şi să luaţi pe domnul Ionescu de la Consiliul Salvării Naţionale.
Trosca: Am înţeles!

„Domnul Ionescu” era de fapt un nume fictiv folosit de un revoluţionar, Constantin Isac, unul din bucureştenii aflaţi în prima linie a Revoluţiei în aceste zile. Isac era membru al Frontului Salvării Naţionale şi printre primii care au reuşit să intre în Televiziunea Română când a fost cucerită. Aceste imagini filmate în studioul patru al televiziunii îl surprind pe Isac în dreapta lui Mircea Dinescu, la primele ore de la răsturnarea regimului.

Pe Constantin Isac l-am găsit astăzi în apartamentul său dintr-un cartier mărginaş al Capitalei. Îşi aminteşte limpede tot ce s-a întâmplat în acea zi când juca rolul domnului Ionescu: „Trebuia să ajung la Ministerul Apărării Naţionale, iar singura cale de a ajunge acolo fără să mă oprească armata era să vin cu cineva de la U.S.L.A. Două ABI au venit şi m-au luat de la metroul Armata Poporului. Cineva mi-a deschis uşa, era întuneric şi s-a prezentat: locotenent-colonel Trosca. Stătea în dreapta şoferului”.

După ce misiunea de preluare a lui Ionescu a fost încheiată, cele două A.B.I şi-au continuat drumul spre minister, recepţionând indicaţii clare despre cum trebuiau să se poziţioneze odată ajunşi acolo, în aşa fel încât militarii să nu îi confunde cu forţe inamice inexistente. Probă indubitabilă stă astăzi înregistrarea convorbirilor radio de atunci, aflate în dosarul Procuraturii Militare.

Dispecerat: De acolo plecaţi în continuare până spre gardul Ministerului Apărării Naţionale şi să opriţi în spatele ultimului tanc!
Trosca: Am înţeles!

În timpul acesta şi trupele de la Ministerul Apărării aşteptau sosirea colegilor de la trupele antitero. Mărturie stă declaraţia dată ulterior Procuraturii Militare de cel care organizase paza ministerului, Mircea Zătreanu, șef birou regimente la Marele Stat Major al Armatei:

„Aflasem că vor sosi de la U.S.L.A trei echipaje, care împreună cu cadre din Marele Stat Major vor organiza scotocirea clădirilor din jurul MAPN şi cimitirul Ghencea, de unde se trăgea, şi că au fost luate măsuri de primire a echipajelor respective fără a se produce incidente”.

Convins că vor fi aşteptaţi de armată, Trosca îşi conduce camarazii spre poarta ministerului cu gândul doar la terorişti, nu şi la soldaţii din tancuri. „Era o atmosferă de încordare. Trosca îmi spunea că a aflat că teroriştii au TAB-uri şi că nu se pot bate cu ei de la egal la egal, întrucât maşinile lor erau – nu am să uit niciodată cum s-a exprimat – nişte cutii de conservă. Erau nişte ARO cu o tablă puţin mai groasă decât la o Dacie”, îmi zice Ionescu acum.

„Simt şi acum sângele cald pe mână.”

Băieţii din trupele speciale au ajuns la destinaţie şi au găsit exact dispozitivul descris prin staţie de colegii din dispecerat. Au oprit în spatele ultimului tanc şi au aşteptat ca soldaţii să vină să îi preia. Până aici lucrurile păreau limpezi. Dar ceva se întâmplase între timp. Niciunul dintre soldaţii care îi chemaseră să îi ajute la scotocirea blocurilor nu venea.

Tancul din faţă lor stătea nemişcat ca un uriaş adormit. Deodată liniştea nopţii a fost ruptă de o rafală de mitralieră care a muşcat metalic caroseria ABI-ului în care se aflau Isac şi Trosca. „I-a rănit pe cei din spate. Au început (n.r. să strige): «Aţi tras, ne-aţi rănit.» Unul era rănit la bărbie şi celălalt la umăr. Ştiu că am pus mâna pe ei, m-am umplut de sânge. Simt şi acuma sângele cald pe mână”.

Constantin Isac povesteşte cum s-a deschis focul asupra lor.

Imediat, Gherghe Trosca îşi dă seama că i s-a înscenat ceva şi pune mâna pe staţie. Convorbirea e greu de descifrat, din cauza ropotelor de mitralieră din fundal, dar se aude clar comanda din dispecerat către 153, indicativul echipei lui Trosca, iar şi mai clar se aude înjurătura lui Trosca la adresa celui care a înscenat ambuscada.

Dispecerat: 153, Retrageţi-vă! Retrageţi-vă!
Trosca: Să se comunice prin radio!… Dacă ne retragem, ne facem praf!
….
Trosca: …‘tu-i dumnezeii mamii lui să-i fut eu de ţara!

Ultimele cuvinte ale lui Gheorghe Trosca

Aceasta este ultima din extrem de puţinele înregistrări care s-au mai păstrat din acea noapte. O mare parte din banda magnetică ce conţinea conversaţiile care ar fi putut fi relevante în descifrarea incidentului din acea noapte au dispărut în mod misterios din arhiva Securităţii.

Constantin Isac povesteşte că, ulterior acelei comunicări, dispeceratul le-a spus că cei de la minister au fost informaţi că tancul din faţă îi va conduce în unitate. Cel din capul coloanei U.S.L.A trebuia să facă mai întâi două semnale luminoase cu farurile. „Am făcut semnalul stabilit, tancul din faţă ne-a răspuns cu acelaşi semnal, dar în loc să ne conducă, din stânga noastră a început un tir bezmetic, trăgeau ca la balamuc în noi, aşa că i-am spus lui Trosca: «Jos, că ăştia ne omoară!». A coborât Trosca primul. S-a oprit în dreptul roţii din spate, iar eu m-am ascuns la picioarele lui”.

Isac a aşteptat ca mitraliera de pe tanc să intre în unghi mort şi ăla a fost momentul când s-a despărţit de colonelul Gheorghe Trosca. A luat-o la fugă spre o Skoda sub care s-a ascuns până când apele s-au liniştit şi a scăpat cu viaţă. În schimb, a apucat să vadă la lumina trasoarelor cum Trosca s-a îndreaptat spre al doilea ABI. „A apucat să bată în portieră, să-i deschidă colegii. Apoi am văzut cum de pe tanc au coborât soldaţi care au venit la el şi l-au împuşcat de aproape”.

Mărturia lui Isac nu e singura care arată că moartea lui Trosca a adus mai mult cu o execuţie. În presa de după Revoluţie au mai existat informaţii similare răsuflate de la serviciile de informaţii care vorbeau despre soldaţi care au ieşit din unitate şi i-au împuşcat de aproape pe cei care au supravieţuit rafalelor de pe tanc.

Mărturiile luate de istoricul Alex Mihai Stoenescu întăresc ideea unui asasinat. În vreme ce de afară se auzea cum uslaşii erau măcelăriţi, în biroul lui Militaru erau Ion Iliescu, generalul Victor Atanasie Stănculescu, colonelul Gheorghe Ardeleanu, comandantul Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă şi şeful lui Trosca, şi locţiitor al şefului Inspectoratului General al Miliţiei, Romeo Câmpeanu.

Victor Atanasie Stănculescu, fostul şef al Armatei : „Militaru a fost un tip răzbunător. Locţiitorul Trosca nu avea ce să caute în ABI de intervenţie. Militaru s-a opus: nu, să vină încoace să dovedească acum că este de partea noastră. Când au raportat că au ajuns la linia de tramvai, le-am spus să nu vină! Era noapte deja, nu aveam legături, eram vai de capu’ nostru. Când am auzit lovitura de tanc care a călcat ABI-ul, le-am spus: Domnule, v-am zis că nu trebuie să vină. Iar el a răspuns: «Lasă, domnule, la război ca la război».

Colonelul Gheorghe Ardeleanu: „Generalul Stănculescu a raportat lui Militaru şi celorlalţi că forţele armate au executat foc, că sunt morţi şi răniţi. Eu am izbucnit în plâns şi m-am adresat generalului Militaru: «Ce aţi făcut, tovarăşe general, mi-aţi omorat oamenii? » Acesta mi-a raspuns: «Ce să-i faci, colonele? Așa e la razboi»”

Romeo Câmpeanu: „Tot asasinatul s-a auzit în staţie, în biroul lui Militaru. L-am auzit pe Trosca urlând: «Tovarăşe ministru, daţi ordin să nu mai tragă!». Şi atunci Militaru s-a ridicat şi i-a spus: «Băi Ardelene, tu ştii că noi suntem pe front şi pe front lumea mai şi moare!?» Ardeleanu a început să plângă: «Mi-aţi omorât oamenii…»”

Aşadar în birourile de la minister lucrurile erau cât se poate de clare: U.S.L.A.-şii de peste noapte fuseseră masacraţi de armată. Nu era vorba de niciun terorist, ci de soldaţi nevinovaţi veniţi în sprijinul camarazilor lor. Dar în mod cinic, militarii de la poartă au fost lăsaţi mai departe să creadă că au masacrat terorişti adevăraţi. Imaginile filmate a doua zi arată batjocura la care erau supuse trupurile bărbaţilor care lăsaseră orfani, înainte de Crăciun, 11 copii.

Am stat de vorbă cu cel care a fost printre primii operatori care au ajuns la locul incidentului a doua zi. Este un cameraman al Televiziunii Române, Laurenţiu Gâlmeanu, un jurnalist marcat şi astăzi de cele văzute atunci. Imaginile filmate de Laurenţiu Gâlmeanu pot fi vizualizate aici.

„Când am ajuns acolo, sângele încă nu se uscase. Era prima oară când eram supus unui asemenea stres. Au fost două categorii de stres: una pe care o poate înţelege oricine – să vezi oameni făcuţi bucăţi şi a doua: se spune că locurile păstrează energiile evenimentelor petrecute în trecut. Eu atunci filmând şi mergând printre cadavrele oamenilor ălora, am avut un singur sentiment: de părere de rău. În ciuda oamenilor care vorbeau de pe margine, care strigau că ăia sunt terorişti, eu simţeam că sunt nevinovaţi. Ulterior, aveam să aflu că oamenii aceia chiar erau nevinovaţi, iar ce simţisem eu atunci era foarte corect”.

Gâlmeanu ţine minte şi cuvintele scrise extrem de drept de cineva cu creta pe blindajul celor două ABI: „Teroriştii”. „Era scris prea frumos şi prea cursiv, de o mână foarte sigură şi calificată în ale scrisului. Dacă pe mine mă pui să scriu cuvântul ăsta în condiţiile date, crede-mă că nu o să arate aşa bine, chiar şi cu tipar de mână cum se zice”.

La fel ca oamenii din stradă, presa de atunci era lăsată şi ea să creadă ce trebuia să creadă. Că a avut loc o mare izbândă a armatei conduse de Militaru asupra duşmanilor.

România liberă, scriind despre masacru, titra glorios: „Nimicirea gorilelor mercenare!”

Iar mai apoi avea să relateze, jenant, despre cum militarii s-au întâlnit cu cei care au supravieţuit măcelului din ABI:

„Am avut prilejul să îi cunosc pe ei, pe teroriști. Stau pentru prima dată de vorbă cu unul în carne şi oase, la punctul de prim ajutor organizat în minister. E pansat la gât, şade pe podea sprijinindu-se în mâinile întinse pe lângă corp. Faţa lată, fălcile puternice, gât gros de luptător, spatele – ca un zid. Deşi este rănit, toată faţa sa exprimă forţă brutală, siguranţa odioasă a lipsei de suflet, a absenţei conştiinţei. Susţine că a venit în timpul nopţii să ajute armata. Nu recunoaşte cu niciun chip că a venit cu gânduri rele”.

Cel încondeiat de presă era rănitul Ştefan Şoldea, singurul care a scăpat cu viaţă din cel de-al doilea ABI. Mărturia lui, dată mai apoi ziarului Zig Zag în aprilie 1990, nu a fost crezută de nimeni multă vreme. Iar generalul Nicolae Militaru, deşi ştia că el îl chemase să îi apere posteriorul neînfricat, l-a tratat ca pe un terorist şi prizonier de război.

„Un grup de militari m-au luat, m-au legat şi m-au torturat. Am fost supus unui interogatoriu la care a asistat şi generalul Militaru. Toată noaptea dinspre 23 spre 24 am stat legat, fără niciun ajutor medical, fără mâncare. Simţeam glonţele în plagă, sângeram”.

Şoldea a fost lăsat aşa, cu o gaură în gât, timp de zece zile, cât a fost anchetat de Militaru şi ai lui.

DEZNODĂMÂNT

Nicolae Militaru. Multă vreme nimeni nu a îndrăznit să ridice cu adevărat problema carnagiului de la MApN. În primii ani de la revoluţie, în presă apărea rar despre ce s-a întâmplat acolo. Și mai rar nu era prezentată versiunea oficială: că teroriştii au atacat ministerul. Aşa că Militaru a trăit liniştit şi netulburat de nimeni. Participa la talk-show-uri de televiziune despre cum a făcut el eroic Revoluţia. În 1996, cinstitul Militaru chiar s-a înscris în cursa alegerilor prezidenţiale. Un sfert de procent dintre români l-au şi votat. A murit la scurt timp după scrutin. De cancer.

Constantin Isac. Fiind martor cheie al incidentelor de atunci, cineva a avut grijă să-i facă viaţa grea. Povesteşte că, pentru că a încercat să spună adevărul despre ce s-a întâmplat în faţa MApN, a fost bătut, iar familia i-a fost ameninţată. „Mult timp am primit în miezul nopţii telefoane şi o voce de bărbat râdea. Doar asta făcea: râdea”.

Dosarul penal. Procurorii s-au făcut că anchetează masacrul de la MApN, aşa cum s-au făcut că anchetează toată Revoluţia Română. Bineînţeles că nu a fost găsit niciun vinovat, iar totul a fost pus pe seama următorului fapt: „Deschiderea focului s-a făcut cu uşurinţă, sub imperiul reactivităţii particulare, prilejuite de situaţia tensionată”. Iar procurorul a crezut şi el „sub imperiul reactivităţii particulare”, doar varianta militarilor care au tras: ABI-urile „s-au infiltrat” în dispozitivul de apărare şi soldaţii au văzut că s-ar fi tras focuri de armă. Tanchiştii au primit direct ordinul de „nimicire prin foc şi călcare cu şenile” de la superiorul direct, un anume colonel Safta. Safta a fost răsplătit ulterior, fiind ridicat la gradul de general.

Morţii. Am ajuns în Cimitirul Eroilor Revoluţiei pe 12 decembrie, iar toate mormintele celor de la U.S.L.A, fără excepţie, aveau flori proaspete, semn că rudele bătătoresc cărările de acolo şi acum, la 25 de ani de atunci.

Opt familii au fost distruse pe viaţă în Ajunul Crăciunului. Unsprezece copii şi-au pierdut taţii.

Ion Muicaru:36 de ani, avea cinci copii, doi băieți și trei fete care au rămas în grija mamei şomere.

Eugen Trandafir Cotuna: 37 de ani, avea doi copii.

Emil Oprea: 33 de ani, avea un băiat.

Constantin Florin Surpăţeanu: 27 de ani, avea un băiat.

Pe crucea unuia dintre eroi cineva a sculptat în marmură următoarele cuvinte: „O viaţă nu valorează nimic, dar nimic nu valorează cât o viaţă de om”. Generalul Nicolae Militaru nu a reuşit să citească decât până la „dar”. A lăsat în stradă opt zile cadavrele celor ucişi de militarii lui.

Trupul lui Trosca a fost decapitat, iar capul – suit pe osia unui A.B.I răsturnat, spre satisfacţia trecătorilor. Un necunoscut i-a pus în batjocură o ţigară în colţul gurii. O imagine odioasă ascunsă bine într-o Românie adormită şi manipulată. Poate că, măcar acum, în visele acestei ţări, capul lui Trosca ar merita să bântuie vinovaţii, ca în cel mai negru coşmar. Din când în când ar trebui să deschidă ochii şi să vorbească cu o ţigară neaprinsă în colţul gurii despre cum noi, ceilalţi, cei vii, de 25 de ani ne-am tot scuipat eroii şi ne-am lins criminalii.

 
4 comentarii

Scris de pe Decembrie 29, 2016 în Socio Politic